PORSCHE DESIGN: 50 ANI DE ACTIVITATE!
La finalul săptămânii trecute s-au împlinit 50 ani de la fondarea uneia dintre cele mai cunsocute mărci: Porsche Design. Pentru a marca evenimentul, constructorul Porsche a realizat două ediții exclusive: 911 Edition 50Y și 911 S 2.4 Targa.
Cel din urmă este un vehicul istoric, construit în anul fondării mărcii (1972), restaurat cu fidelitate de Porsche Classic. Punctul de legătură între cele modele îl reprezintă schema de culori, tonalități care amintesc de legendarul Chronograph I. Culoarea neagră este dominantă – exterior și interior – Porsche Design prezentând Chronograph I – 1972 Limited Edition. De asemenea, Muzeul Porsche găzduiește o expoziție specială.
Studioul
Ne întoarcem în anul 1972, moment în care F.A. Porsche fondează studioul de design împreună cu fratele său, Hans-Peter. De la început, studioul a fost conceput ca să ducă mai departe principiile Porsche dincolo de limitele automobilului. Este o marcă care a devenit un simbol al stilului de viață premium, recunsocută pentru produsele sale durabile. Totodată, compania este cunoscută pentrue stetica purist pe care o oferă.
În ce privește actuala ediție – 911 50Y Porsche Design – aceasta este limitată la 750 de mașini, cu numeroase caracteristici. Pe lângă exteriorul negru, elementele care evocă istoria mărcii includ scaunele Sport-Tex în carouri și secundarul roșu al ceasului. Ediția aniversară are la bază un model 911 Targa 4 GTS și poate fi comandat la reprezentantul din România. O versiune specială a ceasului Chronograph I poate fi și ea comandată.
Cel de-al doilea vehicul este unic, el fiind produs exclusiv pentru această importantă aniversare. În ultimii doi ani, Porsche Classic a restaurat un automobil 911 S 2.4 Targa din 1972 pentru această aniversare. Deși nu era într-o stare prea bună, vehiculul a fost modernizat, motorul și șasiul fiind aduse la specificațiile versiunii S. Tonul de culoare ales a fost inspirat de nuanțele originale ale ceasului Chronograph I – 1972 Limited Edition.
Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal AICI