Lexus RX este disponibil pe piața locală atât la vânzare, cât și pentru drive test. Ajuns la a patra generație, noul RX beneficiază de îmbunătățiri suplimentare aduse printr-o serie de modernizări de proiectare, tehnice și dinamice, care depășesc cu mult nivelul obișnuit al modificărilor implementate în ciclul mediu de viață al unui produs, în conformitate cu angajamentul Lexus de a depăși în mod constant așteptările clienților. Modificările aduse de inginerul-șef Takeaki Kato, alături de echipa sa, sunt reprezentate de o evoluție a designului ce menține imaginea puternică și sportivă a modelului RX.
Au fost introduse mai multe elemente elegante, ceea ce a condus la o linie mai fluidă și coerentă, de-a lungul întregii caroserii. Partea frontală beneficiază de un nou design al grilei emblematice Lexus, cu evidențierea simbolului “L”, ce formează o legătură puternică de design cu modelul UX, blocurile optice față fiind redesenate și cu o linie extinsă de la nivelul pragurilor până la nivelul grilei inferioare – ce emană putere și stabilitate. Actuala generație a modelului RX a fost proiectată pentru a maximiza spațiul interior, în special pentru ocupanții banchetei spate.
Datorită noului cadru de susținere al scaunelor față, pasagerii spate beneficiază de un spațiu mai generos la nivelul genunchilor, cu 20 mm mai mare decât generația anterioară. În același timp, pentru a permite șoferului și pasagerului față să-și găsească poziția optimă a scaunului, intervalul de reglare pe înălțime a fost crescut cu 15 mm. Scaunele oferă atât confort, cât și sprijin lateral, având un design ergonomic și un nivel al calității crescut, datorită cusăturilor verticale ce conferă aspect plăcut și robustețe. Noul Lexus RX este disponibil în varianta de motorizare hibrid cu auto-încărcare – RX 450h.
Aceasta presupune un propulsor V6 benzină, de 3,5 litri, cu injecție directă, aspirat cu ciclu Atkinson, ce livrează 262 CP la 6.000 rpm și un cuplu de 335 Nm la 4.600 rpm și două motoare electrice, unul pe puntea față de 167 CP și 335 Nm și unul pe puntea spate de 68 CP și 139 Nm și o baterie de înaltă tensiune (650 V). Trenul de rulare generează o putere maximă de 313 CP, transpusă într-o accelerație 0 – 100 km/oră de 7,7 secunde și o viteză maximă de 200 km/oră. În același timp, tehnologia Lexus Self-Charging Hybrid permite atingerea unor valori de consum de 7,6 – 7,9 l/100 km. Mai multe detalii AICI.