PORSCHE MACAN ELECTRIC: 612 CP și 1.000 NM DE CUPLU
Constructorul german de automobile Porsche a dat publicității mai multe informații tehnice referitoare la viitorul Macan electric. Noul SUV cu emisii zero va oferi o autonomie de peste 500 de kilometri, în timp ce bateria va putea fi reîncărcată în numai 22 de minute.
Mai târziu în acest an, Porsche va dezvălui noul Porsche Macan electric. Acesta este primul model al mărcii din Stuttgart dezvoltat pe noua platformă dedicată PPE a Grupului Volkswagen. Până când vom afla data lansării, producătorul german a publicat mai multe detalii tehnice oficiale referitoare la viitorul SUV electric de performanță. În primul rând, trebuie să menționăm că modelul a fost îndelung testat în ultimele luni. Potrivit producătorul, prototipurile au parcurs până în prezent peste 3,5 milioane de kilometri. Modelul va folosi o baterie cu o capacitate brută de 100 kWh din care 95 kWh vor fi utilizabili. Datorită acestui acumulator, toate versiunile viitorului Macan electric vor oferi o autonomie care va depăși 500 de kilometri.
Coeficient aerodinamic de 0,25
În același timp, oficialii de la Porsche au precizat că au acordat o atenție sporită caroseriei mașinii. Asta pentru ca noul Macan EV să fie cât mai eficient din punct de vedere aerodinamic. Astfel, SUV-ul cu emisii zero va avea un coeficient aero Cd de doar 0,25. Comparativ, actualul Porsche Macan echipat cu motoare termice are un coeficient aerodinamic de 0,35. Reprezentanții mărcii estimează că tocmai acest detaliu va contribui la un plus de 85 de kilometri în materie de autonomie.
Noul model Porsche va beneficia de o arhitectură de 800 de volți. Asta înseamnă că va trage curent de până la 270 de kW la o stație de încărcare rapidă. În aceste condiții, repriza de încărcare de la 10% la 80% a bateriei va dura 22 de minute. Mai mult decât atât, germanii spun că, pentru o autonomie de 100 de kilometri, sunt necesare doar 4 minute! Sistemul de propulsie cu care va fi dotat noul Porsche Macan electric va genera o putere maximă de 612 CP și un cuplu impresionant de 1.000 Nm. În plus, datorită spațiului mare creat de platforma PPE, crossover-ul va primi roți posterioare viratoare.â
Debut oficial în 2024
Mai multe detalii despre noul model Porsche Macan electric vom afla în perioada următoare. SUV-ul electric german urmează să-și facpă debutul în următoarele săptămâni.