Grila dublă BMW a fost prezentă constant pe modelele mărcii încă din 1933, cu puţine şi foarte notabile excepţii. Probabil nici un alt element de design atât de puternic asociat cu o marcă nu are o poveste atât lungă şi o asociere atât de puternică. A devenit o parte atât de puternică din identitatea BMW, încât a fost prezentă – în formule surprinzătoare – acolo unde rolul a fost exclusiv estetic, inclusiv pe automobilele speciale de curse aşa cum au fost monoposturile de Formula 1, prototipurile pentru Le Mans sau chiar proiecte mai puţin cunoscute, aşa cum este proiectul american M1/C.
De la debut şi până acum, într-o istorie de aproape 90 de ani, celebra formă dublă a fost mereu supusă transformării şi evoluţiei, de la orientarea iniţială verticală, designerii BMW au explorat mereu abordări şi soluţii noi. În prezent, în contextul automobilelor electrificate, celebra formă dublă evoluează de la grilă pentru radiatorul de răcire la panou care susţine un sistem tot mai sofisticat de senzori. Primul automobil BMW din istorie a ieşit de poarta fabricii Eisenach în 1929. Era produs sub licenţă Austin şi purta numele BMW 3/15 şi folosea un motor cu patru cilindri în linie care dezvolta 15 CP.
Mai multe știri lifestyle AICI
BMW 303 se lansa în 1933 – Salonul Auto de la Berlin – şi era o transformare notabilă de la primile două modele ale mărcii. Era primul automobil dezvoltat integral de BMW, primul care folosea un motor cu şase cilindri şi care folosea în premieră pentru marcă principiile de construcţie ultrauşoară, cu un cadru din bare tubulare în forma literei A. Noul BMW 303 aducea şi un element de design care avea să devină imediat definitoriu pentru marcă şi avea să fie folosit ulterior cu consecventă de-a lungul istoriei: grila dublă a radiatorului. În acelaşi timp sigla mărcii a fost mutată de pe radiator pe capotă, pentru prima oară.
După aşa-numitul “Înger Baroc” – BMW 501 şi BMW 502, marca lansa al treilea model postbelic, unul cu linii moderne: BMW 503. Acesta a făcut loc unei grile duble complet cromate, pentru prima dată cu dimensiuni reduse pe înălţime. Pentru acest model BMW a apelat la serviciile unui designer din afara companiei, contele Albrecht Graf Goertz. Formatul mai mic al grilei radiatorului a fost posibil şi pentru că aceasta nu mai era singura componentă de răcire a motorului, deşi BMW 503 folosea un motor V8. Era o evoluţie de la propulsorul folosit de BMW 502, primul model cu motor V8 din Germania postbelică.
BMW 507 Roadster a apărut în acelaşi an cu modelul 503, dar cu un design mai extrovertit: a fost primul BMW cu două prize de aer mari orientate orizontal. Creatorul său era acelaşi Albrecht Graf Goertz, acesta permițându-și licenţa creativă în proiectarea grilei duble. Singura sursă frontală de aer proaspăt pentru radiatorul motorului V8 era însă plasată foarte jos. Astfel, un alt element de design distinctiv a apărut sub forma unor “branhii” poziţionate pe aripile faţă. Lansat în anul 2000 ca un omagiu adus 507, Z8 – desenat de Henrik Fisker – a preluat elemente de la 507, inclusiv forma grilei şi „branhiile” laterale.
Mai multe știri premium AICI
Modelele “Noua Clasă” – dezvoltate pe baza succesului 700 – au marcat un punct de cotitură pentru constructorul german atât tehnologic, ca imagine şi design, dar şi ca succes comercial. Grila dublă a modelelor 1500 şi 1600, 1800 şi 2000 a fost foarte asemănătoare cu cea a modelului BMW 503, dar, în premieră, cele două părţi au apărut unite, mai înguste decât la toate modelele anterioare şi plasate în mijlocul a două grile orizontale largi. Acesta a fost modelul pentru designul frontal BMW până la începutul anilor ’80. BMW 1500 a deschis o nouă gamă de modele – supranumită “Noua Clasă” – baza de modele moderne a mărcii.
Astăzi, odată cu apropierea lansării modelului full-electric, grila dublă este o evoluţie care pleacă de la reperele setate de modelul i3. Grila pentru iX a fost dezvoltată la Centrul de Tehnologie şi Construcţii Uşoare (LuTZ) din Landshut şi este un simbol al tranformării industriei. Funcţiile de răcire au fost înlocuite de o platformă de senzori multifuncţională pentru condus asistat şi automatizat. Noua grilă vine în premieră absolută şi cu soluţii inteligente de protecţie. Efectul de “autovindecare” repară zgârieturile minore – în 24 de ore la temperatura camerei sau în cinci minute la o sursă de aer cald. Detalii BMW Group AICI.
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal pentru mai multe informații AICI