BMW XM SE ÎNDREAPTĂ SPRE UN NOU RECORD ÎN ROMÂNIA
Lansat în urmă cu un an, BMW XM a marcat o serie de premiere pentru marca germană. Astfel, acesta este cel de-al doilea model M după legendarul M1 de acum mai bine de 40 de ani. De asemenea, este primul model M de înaltă performanță echipat cu propulsor plug-in hybrid inspirat de la prototipul Le Mans LMdH. Această combinație a asigurat cel mai puternic sistem de propulsie livrat vreodată de BMW pe un model de serie.
Performanță de… 26.651 CP
Reprezentanții BMW România tocmai au anunțat că exclusivistul SUV se îndreaptă către un nou record. Concret, în primul semestru din 2024, SUV-ul de performanță dezvoltat 100% de divizia BMW M, a fost vândut în 39 de exemplare pe piața autohtonă în primele 6 luni. BMW XM este disponibil în România în trei versiuni de putere.
Cea de bază, denumită XM 50e, folosește un motor hibrid de 476 CP. A doua variantă, botezată simplu XM, este dotată cu un V8 hibrid de 653 CP. Vârful de gamă XM Label este cea mai puternică versiune. Aceasta oferă o putere maximă de 748 CP. Din totalul de 39 de unități comercializate pe piața locală, 22 au fost în varianta de bază, 17 au fost XM Label și 3 au fost în nou lansata versiune 50e. Puterea însumată a acestor mașini este de 26.651 de cai-putere.
Cel mai bine vândut model M în 2023
La lansare, BMW XM oferea un sistem hibrid alcătuit dintr-un motor V8 de 4,4 litri și un sistem electric. Puterea maximă oferită este de 653 CP și 800 Nm de cuplu. Cu aceste resurse, XM realizează sprintul 0-100 km/h în doar 4,3 secunde. De asemenea, datorită sistemului plug-in hybrid susținut de o baterie de 25,7 kWh, XM poate parcurge aproximativ 80 de kilometri în modul electric. SUV-ul de performanță a fost în 2023 cel mai bine vândut model al diviziei BMW M pe piața din România. În total, modelul bavarez s-a vândut în 55 de exemplare.