ALPINA PREZINTĂ NOILE MODELE DE PERFORMANȚĂ B3 GT ȘI B4 GT
Germanii de la Alpina au dezvăluit noile modele B3 GT și B4 GT. După cum vă puteți da seama prin simpla lecturare a denumirilor, este vorba despre versiunile de performanță ale actualelor B3 și B4. Ambele primesc un boost de 34 de cai-putere, precum și un șasiu recalibrat.
Pentru fanii mărcii BMW care doresc un plus de putere, Alpina a pregătit un pachet nou pentru modelele B3 și B4. Acesta oferă performanțe similare cu cele ale versiunilor sportive M. Mai exact, constructorul din Buchloe a lansat două versiuni mai puternice pentru cele două automobile, denumite B3 GT și, respectiv B4 GT. La rândul lor, acestea au la bază modelele BMW Seria 3 sedan și Touring, respectiv BMW Seria 4 Gran Coupe. Noile variante sunt mai puternice și au primit un șasiu recalibrat.
Viteză maximă de 307 km/h
Alpina BT3 GT este disponibilă atât în versiune sedan, cât și Touring (break). Ambele primesc un propulsor bi-turbo de 3,0 litri cu 6 cilindri în linie. Acesta produce 529 CP și un cuplu de 730 Nm. Unitatea este conectată la o transmisie automată cu 8 trepte, iar puterea este transmisă către ambele punți. Sedanul are nevoie de doar 3,4 secunde pentru a realiza sprintul 0-100 km/h. Viteza de vârf este de 307 km/h. În același timp, BT3 GT beneficiază și de o serie de modificări estetice.
Acesta primește elemente aerodinamice noi, inclusiv un splitter frontal și noi jante de 20 de inch. La spate există acum un difuzor de aer și evacuări duble finisate în negru lucios. Nuanțele de albastru și de verde specifice modelelor Alpina fac încă parte din ofertă. La acestea se adaugă alte nuanțe BMW Individual. La interior regăsim scaune îmbrăcate în tapițerie cu cusături în culoarea bronzului. În aceeași nuanță sunt finisate și padelele pentru schimbarea treptelor de viteză, iar pe consola centrală este montată o plăcuță cu numărul modelului.
Livrările încep la sfârșit de 2024
Cele două noi versiuni Alpina B3 GT și B4 GT primesc modificări și la șasiu pentru a îmbunătăți aderența și a reduce ruliul în viraje. Este vorba despre puncte de montare mai rigide pentru amortizoare și bare anti-ruliu noi la spate. În cazul lui B4 GT, modificările inclus și un diferențial cu blocare limitată revizuit și un sistem de tracțiune integrală recalibrat. Livrările celor două modele vor începe în luna noiembrie.