Odată cu apropierea mult-așteptatului DBX, primul SUV al constructorului Aston Martin a intrat în etapa de închidere a celui mai cuprinzător regim de testare al unui automobil produs de iconica marcă britanică. Cu evaluări de performanță complexe – care au avut loc în mai multe locații din lume, inclusiv în cele două centre cheie ale mărcii din Silverstone (Marea Britanie) și Nürburgring (Germania) – echipa condusă de inginerul șef Matt Becker și-a concentrat activitatea de dezvoltare pentru a asigura capacitatea dinamică necesară modelului DBX.
În timp ce desfășura testele de durabilitate pe solictantul circuit de la Nürburgring, DBX a oferit unele dintre cele mai strânse viraje – la egalitate cu sportivul Vantage – obținând în același un timp timp de frânare mult mai bun decât al altui model din gama Aston Martin – DBS Superleggera. Modelul DBX va fi dotat cu un V8 twin-turbo de 4.0 litri, propulsorul oferind plăcerea unui GT modern. Desi se poate recunoaște AND-ul motorizărilor sportive ale Vantage sau DB11, motorul V8 al DBX depășește setările de performanță ale acestor modele, acesta oferind viitorului posesor 550PS (circa 540 CP) și un cuplu de 700Nm. De asemenea, testarea la viteză a dovedit deja că DBX depășește în mod repetat pragul de 180 km/oră, cifrele de viteză și accelerația finală urmând să fie setate în etapele de închidere a procesului de testare. Însă, după cum a fost evidențiat în video-ul prezentat ieri (25 septembrie, n.red.), sunetul emis de modelul DBX a fost perfecționat de echipa (dedicată) acustică a mărcii britanice. Concentrându-se pe crearea unei note acustice mai largi și mai solide, sistemul de evacuare al DBX a fost reglat pentru a reflecta un bas profund, cu tonuri medii în creștere, creând o adevărată expirație auditivă, în special atunci când autoturismul se află în modul de conducere sportiv. Programul de testare DBX continua în acest moment într-un ritm accelerat, Matt Becker – inginerul principal al mărcii Aston Martin – a comentat programul: “Am concentrat munca noastră pentru a ne asigura că tonul acestui V8 twin-turbo de 4.0 litri oferă atât capacitatea de utilizarea zilnică, cât și rafinamentul așteptat de viitori proprietary. Totuși, efortul nostru a fost concentrat pe potrivirea dinamică de conducere, un etalon al fiecărui model Aston Martin, în timp ce performanțele generale ale autoturismului sunt incredibil de promițătoare. Următoarele luni vor fi extrem de importante pentru noi, întrucât continuăm să obținem acreditările de tip powertrain și o configurație dinamică care va ajuta viitorul SUV să devină una dintre cele mai attractive mașini de pe piață”. În fine, noul model Aston Martin urmează să fie dezvăluit în cursul lunii decembrie. Mai multe detalii sunt disponibile AICI.