Am să încep acest articol cu definiţia cuvântului “Diferenţiere”, termenul desemnând “o distingere dintr-un ansamblu prin anumite particularităţi şi trăsături”. Fireşte, o să vă întrebaţi de ce am citat acest cuvânt: Diferenţiere. În primul rând, inevitabil v-aţi pus întrebarea “de ce unii oameni cumpără anumite produse sau autoturisme considerate, pe bună dreptate în majoritatea cazurilor, speciale?” Ei bine, încă de la începuturile sale, omul a încercat să se diferenţieze de semenii săi.
De-a lungul timpului a apărut o pătură conducătoare (elita) dispusă să investească sume considerabile în obiecte considerate de lux, rezultând de aici o “Diferenţiere” faţă de alte categorii sociale. O “Diferenţiere” ce a avut ca rezultat apariţia unor produse deosebit de bine construite din punct de vedere calitativ…… Un astfel de produs îl reprezintă cel mai nou Rolls-Royce Phantom, un autoturism care inspiră chintesenţa luxului, al unei “Diferenţieri” clare. Un model pe care îl menţionam în urmă cu aproximativ doi ani, atunci când povestea lui era rescrisă. Puţină istorie ar fi necesară, înainte de a trece la testul nostru. În anul 2017, pregătirile pentru lansarea generaţiei cu numărul VIII a modelului Phantom erau în toi, constructorul britanic planificând un eveniment de amploare pentru această nouă versiune. Prezentarea se anunţă una spectaculoasă, Rolls-Royce oferind una dintre cele mai îndrăzneţe mişcări din piaţa auto, constructorul britanic reuşind să aducă împreună câte un exemplar din cele şapte generaţii anterioare (plus noul model), punctul final constând într-o expoziţie denumită “The Great Eight Phantoms”. Practic, câte un model din cele şapte generaţii anterioare urmau să călătorească spre Londra, fiecare autoturism povestind despre trecutul său istoric. O poveste ce a avut ca punct final prezentarea celui mai nou model din gamă, astăzi el fiind prezent în povestea noastră: Rolls-Royce Phantom. Generatia a VIII-a şi poate cel mai complet din gamă. Este evident faptul că îmi doream să conduc un astfel de autoturism, luxul suprem – în opinia mea – în domeniul auto. Iar ocazia de a mă afla la bordul spectaculosului automobil s-a ivit în cursul acestui an, atunci când o invitaţie sosită în căsuţa de e-mail mă anunţa că voi avea privilegiul de a conduce unul dintre cele mai prestigioase autoturisme. Iar primul gând pe care îl aveam în minte m-a condus către articolul de faţă: “Diferenţierea”. O “Diferenţiere” născută din prestigiul unei mărci iconice, un simbol puternic al luxului suprem, un simbol a ceea ce înseamnă automobilul britanic. Un automobil puternic, ce a străbătut epocile indiferent de inerentele probleme existenţiale ale omenirii, el rămânând în ochii majorităţii oamenilor un simbol al statutului social şi al succesului, indiferent de meridianul unde el rula. Aşadar, în ziua stabilită – împreună cu colegii mei Rusu Dumitru Costinel (omul care transpune în imagine diferitele produse sau automobile aflate în test) şi Lungu Cosmin Andrei (redactorul sef al publicaţiei noastre) – am păşit entuziaşti în showroom-ul Automobile Bavaria Group, reprezentantul mărcii britanice pe piaţa din România.
Înainte de a trece la instructajul oferit de gazde, trebuie sa rememorez “aroganţa” tipic britanică, prin care compania anunţa la momentul lansării că, Rolls-Royce devenea de la acest Phantom un constructor unic în lume: modelul urma să utilizeze o platformă proprie și personală, dezvoltată 100% in-house pentru toate viitoarele sale autoturisme. Revenind în showroom-ul Rolls-Royce, în prima parte a testului am asistat la instructajul ţinut de dl. Frank Tiemann (Corporate Communications în cadrul Rolls-Royce Motor Cars Europe), aici aflând mai multe informaţii despre modelul în sine, precum şi din istoria mărcii britanice. O primă informaţie oferită se referă la noua platformă tehnica – denumită “Architecture of Luxury” – aceasta oferind cu 30% mai multă rigiditate decât la modelul anterior. Cu această platformă proprie, Rolls-Royce este singurul constructor din lume care folosește platforma proprie, reprezentantul mărcii menţionând că nu poţi oferi “cel mai bun şi luxos automobil din lume” dacă nu utilizezi o tehnică specială, una dedicată, “unicat pentru maşinile tale”. Un alt amănunt important, dimensiunea maşinii: automobilul este mai scurt (5762 mm), mai lat (2018 mm) şi mai înalt (1646 mm), în timp ce ampatamentul a scăzut la 3552 mm. De asemenea, o particularitate a acestui automobil este oferită de greutatea lui, noul Phantom având o masă cu 100 kg mai mare decât versiunea precedentă – o consecinţă a “tehnologiei” adăugate pe maşină – modelul venind cu masa proprie de 2,6 tone. Înarmaţi cu minimum de cunoştinţe, ne-am urcat la bordul modelul Phantom, “Diferenţierea” de care pomeneam la începutul articolului nostru fiind resimţită imediat ce am ieşit în trafic. Şi nu aş pomeni aici de invidie, ci mai mult de dorinţa de a afla cum este un astfel de automobil, cum se conduce şi… mai ales… confortul pe care îl oferă. Ei bine, aici este punctul forte al noului Phantom. Iar acest aspect se datorează (şi) noii suspensii pneumatice (standard), ceea ce face ca autoturismul să fie mai confortabil ca niciodată, chiar dacă maşina a câştigat şi la capitolul dinamism – prin montarea unui sistem de bare stabilizatoare active, dar şi a direcţiei integrale. De asemenea, jantele măsoară 21 inchi în diametru pentru faţă şi 22 inch pentru spate, roţile beneficiind de anvelope speciale, unicat, create de Continental pentru a fi cât mai silenţioase posibil. O caracteristică pe care am observat-o aproape instantaneu, noul Phantom fiind practic cel mai silenţios autoturism al momentului – 130 de kg de materiale izolante au fost utilizate în construcţia ei, maşina fiind cu 10% mai silenţioasă la o viteza de aproximativ 100 km/oră. O greutate ce nu constituie o problemă pentru noul motor V12 – acesta oferind 571 CP şi 900 Nm – un bi-turbo faţă de propulsorul aspirat pe care îl înlocuieşte, în timp ce cuplul uriaş este disponibil la 1700 rpm, alături de o cutie de viteze ZF cu opt rapoarte. O putere ce se face simţită în acceleraţia noului Phantom, performanţele indicate de constructor oferind o accelerare de la 0 – 100 km/oră în doar 5,3 secunde (viteza maximă fiind limitată electronic la 250 km/ora). Un aspect pe care noi am dorit neapărat să-l încercăm, maşina răspunzând exemplar la comanda “acceleraţie”, simţind efectiv puterea motorului. De altfel, dacă ar fi să cităm oficialii companiei britanice, “maşina ar putea fi mult mai rapidă… dar nu ar fi adecvat”. Dar adevărata infuzie o reprezintă tehnologia, Phantom prezentându-se cu faruri full-LED Laser, Night Vision, Vision Assist, un head-up display cu afişare pe o zonă uriaşă, sistem de cameră video 360°, Active Cruise Control, atenţionare la coliziune, pedestrian warning, cross-traffic warning, lane departure și lane change warning – alături de acestea regăsind sisteme audio performante şi sistem de navigaţie. Toate aceste artificii ar fi extrem de atrăgătoare pentru un şofer care nu este obişnuit cu excentricităţile oferite de marca RR, de garanţiile confortului şi de linia vizionară pe care o posedă şi o aplică cu fiecare model, însă un şofer de RR pur şi simplu va şti ceea ce maşina îi oferă înca de când îşi aşterne privirea asupra ei. Rolls Royce este în continuare o maşină care face diferenţa şi care îşi doreşte să rămână într-o ligă separată de valori vizavi de contra candidatele sale. Probabil că tot trecerea timpului va fi cea care va aduce o validare (mai de seamă daca este posibil) a mărcii, iar anduranţa numelui va răzbate şi către strănepoţii noştri. Mai multe detalii sunt disponibile aici (PHANTOM). Foto: Rusu Dumitru Costinel