A început 1000 Miglia, “cea mai frumoasă cursă din lume” după cum o definea legendarul Enzo Ferrari. Născută ca o adevărată competiție pe cele mai frumoase drumuri italiene, celebra cursă se desfășoară între 11/15 iunie.
Pentru sezonul 2024, circa 420 de vehicule de epocă concurează de-a lungul celor mai spectaculoase șosele din peninsula italică. Sunt drumuri care vor travera localități pitorești, marcată de artă și vestigii arheologice importante, alături de peisaje spectaculoase. Cursa s-a născut în Brescia, orașul fiind punctul de plecare/sosire al unui traseu care poartă competitorii până la Roma. Numele său derive din lungimea traseului: 1000 Miglia.
Cursa
Bine de știut, etapele intermediare au fost întotdeauna variabile, chiar dacă lungimea traseului s-a păstrat încă de la înființare. După o nedorită pauză, întinsă pe 20 de ani, 1000 Miglia s-a reluat în 1977. Competiția a revenit ca o cursă de regularitate, rezervată exclusiv modelelor care au participat la în etapa inițială. Printre mașinile participante, regăsim modele Alfa Romeo 6C 1500 Super Sport, Ferrari 340 MM sau Aston Martin LeMans.
De-a lungul anilor, mașinile au fost conduse de profesioniști sau entuziaști, inclusiv personalități precum Jeremy Irons sau Adrien Brody. Pentru ediția 2024, 1000 Miglia a luat startul la Brescia (11 iunie), punctul intermediar fiind Viareggio (12 iunie). Etapa a doua se încheie în portul Torre del Lago, mașinile de epocă oferindu-i un omagiu lui Giacomo Puccini. Programul serii include un concert și prezentarea cărții Vivere in Sorpasso.
Desfășurare
Fiindca ziua a doua este dedicate marelui compozitor, seara găzduiește un concert al dramei Le “Villi”. Conform organizatorilor, drama este titlul de debut al lui Puccini și are ca temă dragostea, trădarea și spiritele răzbunătoare. Programul se închieie cu un tur ghidat la Villa Museo, cu tematică despre Giacomo Puccini și mașini. Ultima zi marchează și finalul primei etape a cursei, competiția urmând să ajungă în Roma, capitala Italiei.
Pe parcursul traseului, care traversează provincial Livorno de-a lungul coastei etrusce, participanții vor opri la Castiglione della Pescaia. De asemenea, pe durata zilei de 14 iunie, competitorii vor traversa provincia Toscana (pe drumul de întoarcere). Mașinile participante la 1000 Miglia vor trece prin Siena, ulterior prin Prato, înainte de se îndrepta spre Mugello. Competiția se încheie pe 15 iunie, ultima etapă înainte de a ajunge la Brescia.