VIITORUL VOLVO EX60 AR PUTEA FI LANSAT ÎN 2025
Cel de-al patrulea SUV complet electric din portofoliul Volvo se va numi EX60. Acesta ar urma să fie lansat în cursul anului viitor și va înlocui actualul XC60, care este cel mai bine vândut model al suedezilor la nivel mondial.
A doua generație Volvo XC60 (foto sus) și-a făcut debutul în 2017, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Patru ani mai târziu, acesta a primit un binemeritat facelift, iar în momentul de față este vedeta portofoliului mărcii din Göteborg. Doar anul trecut a fost comercializat în 228.646 de unități. În total, de la debutul modelului, în 2009, suedezii au asamblat peste 1,68 milioane de unități.
XC60 va avea un succesor pe baterii
Nu demult, însă, oficialii mărcii au anunțat că aceasta va fi ultima iterație termică. Asta pentru că viitorul XC60 va fi un model electric. Succesorul său se va numi EX60 și ar putea debuta în cursul anului viitor. Înlocuitorul cu emisii zero al actualului XC60 va fi un rival direct pentru Tesla Model Y, Audi Q6 e-tron, Mercedes-Benz EQC sau BMW iX3.
Volvo intenționează să dezvolte o nouă arhitectură dedicată vehiculelor electrice. Pentru asta, scandinavii au obținut un împrumut de 420 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții. Deocamdată, nu se știe dacă platforma va fi folosită și de viitorul EX60. Noul director de produs și strategie al Volvo Cars, Erik Severinson, a precizat că EX60 va fi construit pe o evoluție a platformei SPA 2, folosită și de EX90.
Autonomie de până la 643 de kilometri
Spre deosebire de „fratele” mai mare EX90, viitorul EX60 va folosi un pachet de baterii structurale. Acesta ar trebui să se traducă printr-o densitate energetică mai bună, potrivit oficialilor Volvo, citați de Motor1. În același timp, datorită unei rigidități structurale mai mari, EX60 va oferi și un comportament dinamic foarte bun.
Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, noul EX60 ar putea oferi o autonomie de până la 643 de kilometri. De asemenea, viitorul SUV compact electric ar putea primi o baterie cu arhitectură la 800 de volți. Acest lucru va facilita puteri de încărcare mai mari decât în cazul lui EX90, care folosește o arhitectură la 400 de volți.
Senzori LIDAR și tehnologie de conducere autonomă
Volvo intenționează să monteze o podea din aluminiu. Creată într-o matriță specială, aceasta va fi montată în partea din spate. Totodată, această podea ar trebui să reducă masa totală a mașinii cu 15-20% comparativ cu o podea turnată în mod convențional. Nu în ultimul rând, noul SUV cu zero emisii de la Volvo va fi echipat cu senzori LIDAR și software avansat de conducere autonomă.