Rolls-Royce este unul din constructorii de automobile de lux care protejează fauna și mediul natural înconjurător. Pentru a susține această afirmație, constructorul britanic ne-a oferit exemplul unui grup de rezidenți foarte speciali.
Este vorba de un grup de rațe sălbatice, păsări care rătăceau în apropierea facilității de producție a mărcii. Inițial, cei șapte pui au fost monitorizați atent, supraveghetorii înțelegând că mama lor nu mai revine. Cel care le-a descoperit, agentul de Securitate James Caffrey, a fost instruit de specialiști pentru asigurarea vieții puilor. Odată capturate, păsările au fost transferate la adăpostul Brent Lodge Wildlife Hospital și crescute până la maturitate.
Protejarea vieții
Familia, mărită cu încă opt păsări, s-a întors acum la Home of Rolls-Royce. Ele și-au stabilit reședința pe lacurile care fac parte din sistemul sustenabil de răcire al facilității de producție. Cum altfel, păsările au călătorit către noua lor casă la bordul unui Cullinan, dezvăluind versatilitatea SVU—ului de lux. Glumind, se poate spune că a fost “descoperită” chiar o nouă unitate de măsură a portbagajului: unitatea litri/rață.
“Ca și companie, este un privilegiu să împărtășim spațiul ocupat de fabric cu numeroase vietăți sălbatice. Ne străduim să oferim habitate sigure pentru plante, păsări și alte specii de animale. Ocazional, ni se oferă șansa de a face ceva practic și salvator, cum este această poveste cu final fericit. Suntem recunoscători echipei de la Brent Lodge pentru îngrijirea păsărilor”, spune Andrew Ball (Head of Corporate Relations – Rolls-Royce).
Despre salvatori
“Brent Lodge Wildlife Hospital este o unitatea specializată în salvarea și tratarea vieții sălbatice. Anual, aici sunt tratate peste 3500 de animale și păsări, cu scopul de a le reda mediului lor natural. Este o senzație incredibilă să vezi animalele întorcându-se în sălbăticie și prosperând în mediul lor natural. Am fost impresionați când Rolls-Royce ne-a adus puii de numai 48 de ore”, Emma Ashcroft (Brent Lodge Wildlife Hospital).
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal AICI