PORSCHE MACAN ELECTRIC: PRIMELE SCHIȚE DE DESIGN
Constructorul german de automobile Porsche va dezvălui în ziua de 25 ianuarie cea de-a doua generație a SUV-ului Macan. Acesta va fi un model complet electric cu o autonomie de până la 500 de kilometri. În așteptarea evenimentului de la Singapore, oficialii mărcii au publicat primele schițe de design, dar și impresiile designerului Michael Mauer.
În urmă cu câteva zile, Porsche a divulgat cele mai importante detalii tehnice referitoare la viitorul Macan electric. Știm deja că SUV-ul cu emisii zero va primi un motor electric de 612 CP. Acesta va fi alimentat de o baterie de 95 de kWh, care va ajuta modelul să parcurgă până 500 de kilometri cu o singură încărcare. Acum, cu doar trei zile înainte de debutul modelului, producătorul din Stuttgart a prezentat primele schițe oficiale cu viitorul SUV electric. În imagini se poate observa că noul Macan va primi o serie de actualizări estetice. Caroseria mașinii va fi diferită comparativ cu actualul Macan termic și va avea un coeficient aerodinamic excelent, de doar 0,25.
Șoferul este în centrul atenției
În același timp, în schițele de față se disting și noile faruri subțiri. Designul acestora este inspirat de cel al blocurilor optice de pe electricul Taycan. De asemenea, regăsim o bară de protecție cu un aspect mai agresiv, care este dat de priza de aer de mari dimensiuni și de luminile secundare LED. În imaginea cu spatele remarcăm noile stopuri LED, care sunt conectate printr-o bandă luminoasă, un detaliu specific modelelor cu emisii zero. În plus, bara de protecție integrează un difuzor de aer aerodinamic mare.
Nu există schițe cu interiorul, însă cei de la Porsche spun că și acesta a fost îmbunătățit, fiind concentrat pe șofer. Toate detaliile importante sunt dispuse în jurul acestuia astfel încât să aibă acces cât mai facil la comenzi. Ecranul curbat îi oferă șoferului posibilitatea de a accesa mai multe informații ca până acum. De asemenea, există și un mod de afișare mai minimalist în care conducătorul auto poate să selecteze doar elementele esențiale din instrumentarul de bord.
Noul Macan electric este „mai sportiv și mai dinamic”
Iată ce spune despre noul Macan electric șeful de design Porsche, Michael Mauer: „Porsche a decis să nu facă o distincție completă între modelele electrice și cele echipate cu motoare termice. Chiar și un Porsche electric este o mașină sport în segmentul său. Din acest punct de vedere este logic să nu renunțăm la ADN-ul nostru în materie de design. Am păstrat în mare proporțiile care caracterizează o mașină sport din gama Porsche. Designul a fost rafinat atât la interior, cât și la exterior. Noul model este mai sportiv și mai dinamic. Iar plăcerea de a conduce este cu siguranță reflectată în design.