Noul DS 4 vine să accelereze misiunea constructorului de automobile premium DS Automobiles, un brand profitabil încă de la lansare. Rezultat al savoir-faire-ului tipic francez și al electrificării, noul vehicul îmbină rafinamentul cu tehnologia de ultimă generație.
Automobilul adoptă proporții excepționale, dimensiunile semnalând o prezență remarcabilă pe șosele. “Înainte de conturarea schițelor, am lucrat doi ani cu inginerii mărcii pentru modelarea platformei tehnice. Când am demarat procesul de creație, am beneficiat de o marjă excepțională pentru dezvoltarea acestui concept. Inspirată de DS Aero Sport Lounge, silueta este unică în segment”, spune Thierry Metroz (Director Design).
Design inspirațional
Partea frontală a mașinii afișează o nouă semnătură luminoasă. Farurile, mai subțiri, propun sistemul Matrix LED Vision cu tehnologie Matrix și funcție d eiluminare direcțională. Acestea sunt completate de lumini de zi (98 LED-uri pe fiecare parte) și grilă DS Wings cu formă tridimensionaală. O grilă care se remarcă prin efectul diamant. De asemenea, capota lungă vine să accentueze latura dinamică a automobilului.
Profilul mașinii asociază linii fluide și ascuțite. Mânerele retarctabile ale portierelor (un element care mie îmi place) sunt în concordanță cu suprafețele aripilor sculptate. În partea din spate, linia plafonului se întinde până la luneta puternic înclinată cu serigrafie emailată. Un detaliu care amintește de expertiza recunoscută a mărcii franceze. Rezultatul acestui design este silueta elegantă și, în același timp, extrem de aerodinamică.
Percepții vizuale
Odată cu noul model, constructorul francez propune și două linii de echipare. Prima este DS 4 Cross, un model care se joacă pe eprcepția vizuală a unui SUV. Ramele geamurilor laterale sunt în nuanțe de negru lucios, cu jante distinctive. Totodată, plafonul în culoarea caroseriei completează aspectul premium al mașinii. Vehiculul poate fi completat opțional cu Advanced Traction Control cu Hill Assist Descent Control, pentru aderență îmbunătățită.
Mai dinamic, noul DS 4 Performance Line propune un exterior cu finisaj negru și pachetul Black. Acesta include DS Wings (grilă și rame geamuri laterale), jante negre specifice din aliaj și un interior exclusiv. Pentru o mai bună relaxare în cabină, cosntructorul propune un interior digital, fluid și ergonomic. Fiecare element este integrat în mod intuitiv, comenzile grupate în trei zone de interfață oferind o experiență simplificată.
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul The Gentleman’s Journal AICI