Un Lamborghini Aventador LP 780-4 Ultimae este un Roadster special, fiind ultimul model care iese pe poarta Sant’Agata Bolognese. Livrat unui client de origine elvețiană, vehiculul V12 este un omagiu adus celui mai reprezentativ model al mărcii: Miura!
Respectând tradiția modelelor Lamborghini, această vehicul aniversar beneficiează de o caroserie realizată într-o nuanță de culoare specială: Azzuto Flake. Modelul se remarcă prin banda Nero Aldebaran care se întinde pe toată lungimea, inclusiv în zona evacuării. Acoperișul roadster-ului și capacul motorului sunt din fibră de carbon, în nuanță neagră, amintind de Miura Roadster original. De asemenea, prizele de aer sunt și ele negre.
Detalii vehicul
Respectând vehiculul original, țevile de evacuare sunt în nuanță negru-mat, în timp ce jantele sunt argintii (cu etriere negre). La interior, Aventador Ultimae se prezintă cu același “aer” exclusivist, precum era și Miura Roadster. Stilul scaunelor din piele și ornamentele, inclusiv tabloul de bord și consola centrală, sunt inspirate de modelul original. Finisajul include piele Bianco Leda sau Nero Aldabaran, complementare în jurul tetierelor.
Tabloul de bord este minimalist și include piele Nero Ade Alcantara cu cusături Bianco Leda, alături de logo-ul Miura. Modelul care a inspirat ultimul Aventador V12 a fost un star al epocii sale. Prezentat la standul Carozzeria Bertone – la Brussels Motor Show (aprilie 1968) – vehiculul s-a bucurat de un succes instantaneu. Nuanța de culoare era Lamè Sky Blue Acrilico, în timp c einetriorul se prezenta în tonul Pelle Bianco.
Istoria modelului
Prezentat și la Geneva Motor Show (1968), roadster-ul a fost bine primit de public și specialiști. Cu toate acestea, el nu a intrat niciodată în producție, mașina fiind vândută societății ILZRO. Folosit ca vehicul demonstrativ, modelul a călătorit de-a lungul globului pentru a promova materiale din plumb și zinc. După ce a trecut prin mâinile mai multor proprietari, mașina a fost restaurată complet și prezentată la Pebble Beach (2008).
Detalii marcă aici – ROADSTER