Morgan Motor Company va sărbători 70 de ani de la lansarea celui mai popular model al mărcii – Plus 4 – odată cu crearea modelului Plus 4 70th Anniversary Edition. Construit inițial în 1950, Plus 4 a fost unul dintre cele mai vândute modele ale companiei pe parcursul celor șaptezeci de ani de producție, el numărându-se printre cele mai admirate autoturisme din gama Morgan la nivel internațional.
Recent, Morgan a anunțat că modelele construite pe faimosul său șasiu din oțel vor fi sistate în cursul anului 2020, Plus 4 Anniversary Edition venind să comemoreze acest moment important. Pentru prima data, șasiul va fi “îmbrăcat” cu foiță de aur, subliniind astfel importanța celor 111 ani de istoriei ai constructorului britanic. O ediție care se bucură de producerea a doar douăzeci de unități Plus 4 70th Anniversary Edition, acestea fiind prevăzute cu o placă numerotată individual, amintind astfel de ultimele autoturisme care au beneficiatr de șasiu din oțel. De asemenea, tetierele vor avea un logo brodat – care va diferenția această ediție specială.
Echipa de proiectare a companiei a create o specificație unică care oferă o specificație atemporală și sofisticată. Vopseaua metalică Platinum vine să completeze designul roților gri-satinate, în timp ce grila față, banchetele și alte elemente de interior sunt realizate în nuanță de negru, oferind o estetică deosebită mașinii. În interior regăsim piele de cea mai bună calitate – obținută exclusiv pentru Plus 4 70th Anniversary Edition. Totodată, întâlnim aici elemente din furnir Ravenwood, covorașe țesute în nuanțe de gri și volan satinat Mota-Lita. Scaunele “performance”, iluminatul în zona picioarelor și o plachetă comemorativă se regăsesc în mașină.
Pentru a se potrivi cu aspectul dinamic al ediției aniversare, performanțele și nota distinctivă a motorului au fost îmbunătățite proporțional. Astfel, mașinile au fost dotate cu o hartă a motorului configurată de Aero Racing, puterea fiind crescută la 180 CP, timpul de accelerație necesar atingerii a 100 km/oră fiind de sub 7 secunde. În fine, Plus 4 70th Anniversary Edition are un preț de aproximativ 61.000 Lire Sterline, un număr redus de automobile Plus 4 70th Anniversary Edition fiind disponibil în rețeaua Morgan, restul putând fi cumpărate din rețeaua dealer-ilor mărcii. Mai multe detalii despre modelele mărcii sunt disponibile AICI.