BUGATTI, MOTOR NOU PENTRU VIITORUL HYPERCAR
Bugatti este gata să evolueze, dar în ritmul său propriu. Știam deja că marca franceză plănuia să-și retragă motorul iconic W16, primul de acest gen folosit într-un vehicul de pasageri, odată cu Chiron. Căci lumea nu mai este aceeași precum în urmă cu 26 de ani, când lansa propulsorul cu acea arhitectură. Era, așadar, timpul pentru schimbare, iar acum s-a confirmat în sfârșit și care urmează să fie înlocuitorul acestuia. Ei bine, un V-16.
Așadar, nu o să mai avem parte de W16. Însă, iată, Bugatti rămâne fidel celuilalt aspect. Și anume de a merge în continuare pe o unitate care să aibă 16 cilindri. Doar că acum, așa cum arată și numele, vor fi arnajați în două blocuri de opt, și nu în trei blocuri de câte șase. Și mai există un amănunt care nu se schimbă. Mai exact că vom avea parte de un nou propulsor masiv. Bugatti nu a dezvăluit încă detalii despre capacitate. Dar mai multe surse spun că unitatea dezvoltată de Cosworth va avea o cilindree de 8,3 litri
Și mai e ceva. Poate că, deși îl are pe Mate Rimac, Bugatti nu este pregătită de un viitor complet electric. Dar adoptă electrificarea. Așa că acest V-16 va fi doar o parte a primului motor hibrid al Bugatti. Noua configurație va include cel puțin un motor electric suplimentar. Și este de așteptat să fie cel puțin la fel de puternică ca și W16 al lui Chiron. Care, reamintim, producea maxim 1.578 CP.
„Incomparabil în fiecare detaliu, este o întruchipare pură a ADN-ului Bugatti, creat nu doar pentru prezent sau chiar pentru viitor – ci [„pentru eternitate”]”. Acesta este textul care însoțește videoclipul. Unul care, veți descoperi, vă oferă posibilitatea de a trăi senzații la fel de tari precum cele oferite de W16.