BREAK-UL DE PERFORMANȚĂ DENZA Z9 GT VINE ÎN EUROPA
Brandul chinez premium Denza intenționează să lanseze în Europa break-ul electric de înaltă performanță Z9 GT. Acesta produce o putere maximă de aproape 1.000 CP și este văzut drept un rival serios pentru Porsche Taycan.
Marca Denza a fost înființată în 2010 în urma unui parteneriat între Shenzhen BYD New Energy și Mercedes-Benz. La sfârșitul anului 2014, compania asiatică a introdus primul său model, Denza EV, care a fost comercializat doar în China. În 2021, constructorul european și-a redus participația la 10%. Recent, cei de la Mercedes-Benz au renunțat și la restul de 40% acțiuni pe care le aveau la Denza, care au fost achiziționate de BYD.
Versiuni PHEV și EV
BYD a lansat noi modele, precum monovolumul D9 și SUV-urile N8 și N7 și Z9. Break-urile electrice de performanță sunt o raritate în zilele noastre, iar lansarea unui astfel de model este un moment important în industrie. Recent, gigantul chinez a lansat pe piața locală noul Z9 GT. Acest model este disponibil atât în versiuni complet electrice, cât și hibride plug-in. La scurt timp, oficialii Denza au anunțat că vor lansa și în Europa versiunea de performanță a acestui shooting-break. Aici, Z9 GT va fi un rival direct pentru Porsche Taycan Sport Turismo.
Varianta cu emisii zero dispune de trei motoare electrice, două amplasate posterior și unul pe puntea față. Sistemul de propulsie dezvoltă 952 de cai-putere și ajută break-ul să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 3,4 secunde. Z9 GT EV este echipat cu o baterie de 100,1 kWh, care asigură o autonomie de până la 630 km. Trebuie spus că aceste valori sunt estimate conform ciclului de testare chinez, care ofere cifre cu aproximativ 30% mai mari față de standardele EPA, potrivit InsideEVs.
Camere video în loc de oglinzi
Z9 GT PHEV combină un motor turbo de 2,0 litri cu patru cilindri și cele trei motoare electrice. Bagajul de putere este ceva mai mare în acest caz, dar cifrele exacte nu au fost dezvăluite. Datorită unei baterii de 38,5 kWh, Z9 GT PHEV poate parcurge până la 200 km în regim electric, în timp ce autonomia totală ajunge la 1.100 km. Nu există modificări estetice majore comparativ cu Z9 standard. Singura noutate o reprezintă înlocuirea oglinzilor laterale cu camere video, ale căror imagini sunt afișate pe două ecrane suplimentare amplasate pe bord.