Joi, 19 decembrie, am participat la lansarea în România a celui mai nou autoturism al gamei Aston Martin – modelul DBX. Revoluționar prin concept și execuție, DBX a fost gândit pentru a fi cea mai accesibilă mașină din categoria SUV-urilor de lux. De altfel, România s-a aflat în primele cinci țări care au prezintat acest model clienților, piața locală fiind considerate una cu potențial ridicat și o componentă importantă a strategiei de expansiune a brandului britanic pe segmentul automobilelor de lux.
Suma inovațiilor pe care noul model o incumbă, precum și prețul de achiziție poziționează DBX-ul în topul modelelor similare din clasa de lux. Astfel, SUV-ul prezintă o serie de caracteristici, funcționalități și finisaje de top, de care viitorii posesori pot beneficia la un preț foarte avantajos comparativ cu modelele asemănătoare din segmentul automobilelor de lux. Noul Aston Martin DBX este produs la noua fabrică St. Athan din Țara Galilor (Marea Britanie) şi poate fi comandat începând cu această lună, primele livrări fiind programate în prima jumătate a anului 2020. Cu o caroserie din aluminiu, dezvoltată de Aston Martin pentru mașinile sale sportive, noul DBX oferă posesorului o greutate de doar 2254 kg.
Chiar de la geneza sa, Aston Martin DBX a fost proiectat pentru a permite un volum maxim în habitaclu, oferind un plus de rafinament și spațiu de conducere de clasă atât pentru ocupanții locurilor din față cât și a celor din spate. Rigiditatea excepțională a noii platforme a permis, de asemenea, ca DBX să obțină dinamici excepționale atât pe drum cât și în afara acestuia. Având o versiune îmbunătățită a caracteristicului motor V8 de 4 litri, twin-turbo – regăsit și pe modelele DB11 și Vantage – DBX oferă o putere impresionantă de 550 CP și un cuplu de 700 NM, viteza maximă anunțată de constructor fiind de 291 km/oră, în timp ce sprintul de la 0 – 100 km/oră poate fi atins în numai 4,5 secunde.
Cu 632 litri de spațiu pentru încărcare și scaune posterioare pliabile, Aston Martin DBX deține capacitatea de încărcare flexibilă așteptată din partea unui SUV cu spațiu interior lider de clasă. Pragul îngust și deschiderea largă oferă posibilitatea încărcării unei game variate de bagaje, precum valizele de călătorie, gențile de golf sau echipamentul de schi. Totodată, o gamă contemporană de ornamente din lemn, metal sau materiale composite oferă posibilitatea de a configura interiorul modleului DBX, cee ace face ca el să fie adaptat în funcție de gusturile proprietarului. Printer materialele inovatoare, regăsim o țesătură din lână 80% și un material compozit ce oferă o alternativă la fibra de carbon, cu un design esthetic distinctiv.
Pe lângă elementele de siguranță passive ale modelului DBX există și o serie de caracteristici suplimentare de siguranță active, toate în standard, precum: Cruise Control, asistență pentru păstrarea benzii de rulare, asistența pentru unghiul mort, frânarea automată de urgență, sistemul de detectare a pietonilor, recunoașterea semnelor de circulație, alături de multe altele. De asemenea, regăsim un acoperiș panoramic – pe toată suprafața plafonului – și un material rulant din piele Alcantara pentru închidere. În fine, prețul de pornire a modelului DBX este de 165.000 Euro (fără taxe) TVA, viitorii clienți având posibilitatea de ași configura mașina în cadrul showroom-ului official Aston Martin din Otopeni. Detalii AICI.