ALFA ROMEO LANSEAZĂ O NOUĂ EDIȚIE SPECIALĂ SUPER SPORT
Alfa Romeo tocmai a lansat o nouă ediție specială pentru sedanul Giulia și SUV-ul Stelvio Quadrifoglio, denumită Super Sport. Aceasta este un tribut adus victoriei obținute de modelul 6C 1500 Super Sport în celebra cursă Mille Miglia din 1928.
În urmă cu aproape un secol, în 1928, Alfa Romeo bifa prima victorie în legendara cursă Mille Miglia. Succesul era obținut de piloții Giuseppe Campari și Giulio Ramponi la bordul unui 6C 1500 Super Sport. Aceasta a fost doar începutul unei serii de 11 victorii consecutive repurtate de modelul italian în această competiție, un record care persistă și astăzi. Într-o omagiere a acelui succes istoric, producătorul italian a lansat o ediție specială pentru modelele Giulia și Stelvio Quadrifoglio, denumită Super Sport.
Elemente din fibră de carbon
Pentru prima dată în istoria sa de peste 100 de ani, logo-ul Quadrifoglio a fost modificat. Mai exact, italienii au înlocuit fundalul alb al triunghiului care încadrează trifoiul verde cu patru foi cu un fundal negru. În imaginile oficiale publicate de marca torineză, cele două mașini sunt prezentate într-o nuanță exterioară metalizată, denumită Nero Vulcano. Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport sunt, de asemenea, disponibile în culoarea Rosso Etna în trei straturi. Adițional, berlina sportivă poate fi comandat și în culoarea Bianco Alfa.
Giulia Super Sport vine cu un acoperiș din fibră de carbon și jante din aliaj de 19 inch. De partea cealaltă, Stelvio Super Sport este echipat cu jante de 21 inch. Ambele mașini sunt dotate cu un sistem de frâne cu etriere negre și cu un sistem de evacuare Akrapovic cu terminații din fibră de carbon. Carcasele oglinzilor și splitter-ul frontal (în cazul Giuliei) sunt realizate din același material. Cei de la Alfa Romeo au integrat fibră de carbon roșie cu efect 3D la nivelul planșei de bord, a consolei centrale și a fețelor ușilor.
Ediție limitată de 450 de exemplare
Scaunele sunt îmbrăcate în piele și au cusături contrastante roșii. Ambele automobile oferă un ecran de 12,3 inch pentru instrumentarul de bord. Acesta furnizează toate informațiile despre automobil și setările pentru tehnologiile de conducere autonomă. Edițiile limitate Super Sport vor fi produse în doar 275 de unități, în cazul lui Giulia Quadrifoglie, și 175 de exemplare, în cazul lui Stelvio Quadrifoglie. Acest lucru este evidențiat la interior unde, pe tetiere, este brodat numărul de exemplare din seria limitată. Alături de acesta este brodat și logo-ul Super Sport.