ACESTA ESTE NOUL BRABUS 930 S, UN SEDAN DE LUX DE 930 CP
Compania germană de tuning Brabus a publicat informațiile și fotografiile oficiale referitoare la noul 930 S. Este vorba despre versiunea hibridă a berlinei de lux Mercedes-AMG S63 E-Performance, care dezvoltă o putere maximă de 930 de cai-putere și un cuplu motor incredibil, de 1.510 Nm.
La prima vedere, pentru mulți dintre împătimiți, 791 de cai-putere ar trebui să fie mai mult decât suficienți. Însă, pentru unii, „suficient” nu este niciodată de ajuns, iar pentru aceștia există din fericire Brabus. Renumitul tuner german tocmai a dezvăluit detaliile și imaginile oficiale referitoare la cea mai nouă creație a sa. Aceasta se numește Brabus 930 S și este, în fapt, versiunea și mai puternică a sedanului de lux Mercedes-AMG S63 E-Performance. După cum sugerează și denumirea, noul model de performanță oferă 930 de cai-putere, care sunt obținuți dintr-un sistem de propulsie hibrid.
Atinge „suta” în 3,2 secunde și 290 km/h
Potrivit comunicatului oficial, Specialiștii de la Brabus au montat sub capota luxoasei berline de performanță un ansamblu hibrid. Acesta este alcătuit dintr-un motor V8 de 4,0 litri și o unitate electrică de 190 CP. Împreună, acestea oferă o putere maximă de 930 de cai-putere și un cuplu impresionant, de 1.510 Nm. Unitatea electrică este montată pe puntea față, ceea ce înseamnă că limuzina de lux beneficiază de sistem de tracțiune integrală.
În aceste condiții, noul Brabus 930 S este capabil să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 3,2 secunde și să atingă o viteză de top limitată electronic la 290 km/h. Pentru a putea crește puterea motorului V8 de proveniență AMG, cei de la Brabus au montat noi turbocompresoare, o evacuare nouă, dar și o remapare software. Motorul electric este alimentat de o baterie de 6 kWh.
Brabus 930 S costă de la 405.000 de euro
Din punct de vedere estetic, berlina de performanță a primit o serie de modificări specifice pentru un Brabus. Astfel, noul 930 S vine cu numeroase elemente de caroserie din fibră de carbon. Specialiștii de la Brabus au recalibrat și suspensia. Asta înseamnă că, în funcție de modul de conducere ales, garda la sol este mai joasă. Jantele de 22 inch în formă de discuri și anvelopele de 265/35ZR22 pe față și 295/30ZR22 pe spate completează aspectul exterior.
În urma acestor modificări, mașina aduce o economie de carburant de 5,3 litri/100 km. Și asta, în ciuda unei mase totale de circa 2,6 tone. La interior, limuzina vine cu o tapițerie din piele, neagră sau albastră, și microfibră. De asemenea, aici există și un sistem de iluminare ambientală. Noul Brabus 930 S are un preț de start de 405.000 de euro.