LAMBORGHINI PREZINTĂ NOUL REVUELTO OPERA UNICA
Lamborghini a prezentat în cadrul expoziției Art Basel de la Miami noul Revuelto Opera Unica. Este vorba despre un exemplar unicat care marchează 60 de ani de la lansarea primului model al mărcii. Mașina este finisată într-o vopsea specială a cărei aplicare a durat 435 de ore.
Cunoscută pentru tractoarele produse anterior, Lamborghini a lansat în urmă cu șase decenii primul model exotic. Acesta era conceput astfel încât să concureze cu modelele produse de rivalii de la Ferrari. La începutul lui 2023, constructorul din Sant’Agata Bolognese a dezvăluit noul Revuelto, urmașul hibrid al lui Aventador. Acum, pe final de an, italienii le-au pregătit fanilor un exemplar special bazat pe noul model. Denumit Revuelto Opera Unica, acesta este un exemplar unicat care marchează 60 de ani de la debutul primului Lamborghini.
Vopsea specială
Comparativ cu alte modele ale mărcii, Revuelto Opera Unica este finisat într-o vopsea specială. Partea din față este vopsită în mov, iar restul mașini este vopsit în negru. Peste aceste culori au fost aplicate o serie de accente și desene în diferite nuanțe, care scot în evidență designul agresiv al supercarului. Aceeași vopsea o regăsim și la interior, unde sunt prezente accente mov în contrast cu altele negre. Există zone cu desene în diferite culori și motive artistice, cum ar fi panourile ușilor, consola centrală și scaune. Lamborghini precizează că vopseaua specială la exterior a fost aplicată manual în 435 de ore. Pentru aplicarea aceleiași nuanțe în habitaclu au fost necesare alte 220 de ore.
Din punct de vedere tehnic, Revuelto Opera Unica este identic cu un exemplar Revuelto obișnuit. Asta înseamnă că sub capotă a fost montat același motor V12 hibrid HPEV de 6,5 litri, care dezvoltă 1.015 CP și care este cuplat la o transmisie automată cu 8 trepte. Cu aceste resurse, noul Lamborghini Revuelto Opera Unica sprintează de la 0 la 100 de km/h în 2,5 secunde. Viteza maximă anunțată este de 350 de km/h.
Revuelto Opera Unica, „opera” Centro Stile Lamborghini
Noul exemplar Revuelto Opera Unica nu este de vânzare. Acesta a fost expus în cadrul expoziției Art Basel de la Miami. Modelul unicat a fost conceput de către specialiștii diviziei Ad Personam împreună cu cei din cadrul Lamborghini Centro Stile.