În 2022, Lamborghini sărbătorește legendarul propulsor V12 care a echipat timp de aproape 60 de ani emblematicele sale modele. Printre aceste vehicule se numără și Murciélago, modelul fiind prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt în septembrie 2001!
Sarcina principala era de a duce propulsorul cu 12 cilindri în secolul 21, mașina îndeplinindu-și cu succes misiunea încredințată. A făcut acest lucru în cel mai extraordinar mod, la debutul său motorul de 6,2 litri oferea 580 CP. Murciélago a fost primul Lamborghini proiectat în întregime folosind sistemul CAD-CAM. Un sistem de proiectare care garanta precizia design-ului la cel mai înalt nivel, permițând calitate mai mare a finisajului.
Evoluția V12
Modelul avea să prindă contur în cadrul noului department Lamborghini Centro Stile, condus atunci de Luc Donckerwolke. Acesta proiectase deja Diablo, el având rarul privilegiu de a realiza de la zero linia caroseriei și interiorului. Când a fost creat, modelul era disponibil în versiunea hard-top, cu motor de 6.2 litri (580 CP și 7.200 rpm). Putea atinge o viteză maximă de 330 km/oră, accelerația 0-100 km/oră fiind realizată în 3,8 secunde.
Anul 2004 aduce cu sine și noua versiune roadster, a doua generație a vehiculului fiind lansată în 2007. Denumit LP-640-4, modelul dispunea de un V12 cu 640 CP la 8.000 rpm, fiind disponibil până în 2010. Acesta este și anul când sosește noul LP 650-4 Roadster, cu motor de 6,5 litri care furniza 650 CP. Viteza maximă era de 341 km/oră, mașina sport fiind mai ușoară cu 100 kilograme datorită utilizării fibrei de carbon.
Legenda numelui
După cum este tradiția, Lamborghini își alege întotdeauna numele modelelor după cele ale unor tauri celebri din coridele spaniole. Murciélago – care înseamnă “liliac” în spaniolă – este numele unui taur supraviețuitor în urma unei aprige coride. Legenda spune că acesta a fost dăruit lui Don Antonio Miura, un faimos crescător de tauri din rasa Miura. Cu toate acestea, nu există dovezi clare care să susțină această faimoasă legendă.
Detalii aici – BULLS