60 DE ANI DE LA VICTORIA MINI LA MONTE CARLO
Motto-ul lor era: „oricine nu crede în miracole, nu este realist”. Legendarul pilot Patrick „Paddy” Hopkirk a făcut din Mini o legendă în motorsportul mondial după ce a câștigat Raliul de la Monte Carlo în urmă cu 60 de ani.
În aceste zile se sărbătoresc 60 de ani de la unul dintre cele mai spectaculoase succese din istoria motorsportului internaţional. Nord-irlandezul Patrick „Paddy” Hopkirk a izbutit o victorie senzațională în Raliul de la Monte Carlo pilotând un Mini Cooper S. Noroc? Coincidenţă? Şansă? Probabil că nu, pentru că au urmat încă două victorii în aceeași cursă şi numeroase alte succese până la sfârşitul anilor 1960. Privind în urmă, argumentele acestor succese au fost tehnologia modernă, piloţii de top și noile standarde în materie de logistică.
64 de ani Mini, 62 de ani de motorsport
„Victoria lui Paddy Hopkirk cu Mini Cooper S în 1964 a marcat un punct de cotitură în istoria Mini. A dovedit că Mini nu este doar o maşină de oraş fermecătoare, ci se bucură şi de un mare succes în motorsport. Această tradiţie şi pasiune pentru curse este o moştenire Mini ce poate fi simţită şi astăzi în modelele noastre. Motorsportul a modelat Mini şi va rămâne întotdeauna o parte importantă a ADN-ului nostru”, a declarat Stefanie Wurst, directorul mărcii britanice.
Primul Mini Cooper a fost creat în 1960 – cu o putere impresionantă de 55 CP. Bagajul de putere era cu 21 CP mai mare decât originalul Mini din 1959. Încă din 1961, Mini Cooper, care măsura doar trei metri în lungime, a democratizat viteza. De acum înainte, chiar şi cei mai puţin înstăriţi puteau traversa toată ţara. Și o puteau face cel puţin la fel de repede ca proprietarii de maşini sport autentice şi de limuzine de mare putere. Pe traseele de raliuri şi pe circuite, micii concurenţi cu roţile lor delicate, de doar 10 inchi, au câştigat trofeele.
Monte Carlo, un raliu greu de câștigat
Chiar şi în anii 1960, Raliul Monte Carlo nu era uşor de câştigat. În 1963, Rauno Aaltonen a obţinut prima victorie de clasă în cursa monegască. Totuşi, succesul din anul următor a fost o mare surpriză. Asta, ținând cont că la startul acelei ediții a celui mai faimos raliu din lume s-au aliniat 277 de maşini. Munca pregătitoare minuţioasă şi condiţiile meteo dificile – multă gheaţă şi zăpadă – au fost benefice pentru acel Mini clasic. Astfel, peste noapte, outsiderul a devenit nu numai un favorit al mulţimii, ci şi o legendă a motorsportului.
A fost legendara „Noapte a cuţitelor lungi”, penultima probă a raliului. O probă care, în iarna lui 1964, a dus spre Mini Cooper S cu numărul de start 37 şi celebrul număr de înmatriculare 33 EJB. În timpul probei de pe Col de Turini, în Alpii Maritimi francezi, 34 de „ace de păr” trebuiau trecute cu bine pe parcursul a 24 de kilometri. Era o adevărată provocare pe zăpadă şi pe gheaţă la o altitudine de 1.600 de metri. Hopkirk a ajuns la linia de sosire la doar 17 secunde în urma celui mai apropiat rival, Bo Ljungfeldt, care pilota mult mai puternicul V8 Ford Falcon.
O victorie poate fi noroc, mai multe victorii înseamnă îndemânare
Mini clasic a continuat să domine Raliul Monte Carlo şi în anii următori. După doar un an, Timo Mäkinen avea să câştige cu un avans foarte mare. A ajutat şi mărirea cilindreei la 1.275 cmc. Legenda finlandeză a fost singurul pilot care nu a primit puncte de penalizare pe tot parcursul cursei. În ciuda cantității mari de zăpadă şi de gheaţă, organizatorii au programat o a doua probă de noapte prin Alpii Maritimi. Mäkinen şi Mini Cooper S nu s-au lăsat impresionaţi şi au câştigat cinci dintre cele şase probe speciale din etapa finală.
